Într-o seară tăcută de primăvară, pe drumurile prăfuite ale unei țări încă necunoscute, un tânăr ofițer străin își găsea adăpost într-o casă țărănească modestă. Nu purta încă o coroană, nici un nume care să atragă atenția; era doar un călător obosit, venit de departe, în întâmpinarea unui destin pe care nu îl alesese pe deplin, dar pe care urma să îl îmbrățișeze.
Gazdele, oameni simpli, cu mâini asprite de muncă și priviri temătoare, i-au pus înainte singura lor bogăție: o mămăligă fierbinte, galbenă ca aurul, aburindă în lumina slabă a opaițului. Pentru ei, era hrana de fiecare zi; pentru străin, o taină. Privind textura fină și culoarea caldă, a crezut că are în față un desert rar, o budincă nobilă, pregătită cu grijă pentru un oaspete de seamă.
A gustat. Și gustul l-a surprins prin simplitatea lui deplină, prin liniștea pe care o purta. După ce a mâncat cu poftă, a întrebat cum se numește această mâncare „de aur”. Răspunsul l-a făcut să tacă o clipă: era doar făină de porumb fiartă, hrana țăranului sărac, a celui care adesea nu cunoștea pâinea.
În acea tăcere s-a născut o legătură nevăzută. Nu dezamăgire, nu mirare, ci respect. Poate chiar o înțelegere. Străinul a plecat mai departe, dar mămăliga i-a rămas în memorie ca un simbol al pământului care îl primea.
Anii au trecut, iar ofițerul a devenit Rege. A domnit îndelung, cu rigoare și sobrietate, dar „budinca de aur” nu a dispărut din viața lui. Se spune că, în sălile fastuoase ale Castelului Peleș, printre argintărie și pahare de cristal, Carol I cerea uneori mămăligă cu brânză și ou. Nu din capriciu, ci din aducere-aminte.
Pentru el, mămăliga nu mai era doar hrană. Era amintirea primei nopți românești, a simplității și a legământului tăcut dintre un Rege și poporul său.
CINE A FOST KARL EITEL FRIEDRICH ZEPHYRINUS LUDWIG von HOHENZOLLERN – SIGMARINGEN?
Carol I a fost primul rege al României (1866-1914, rege din 1881) și una dintre cele mai importante personalități din istoria țării. S-a născut pe 20 aprile 1839, în Germania, într-o familie princiară, și a ajuns domnitor al României în 1866, într-o perioadă în care statul român era tânăr, fragil și lipsit de recunoaștere internațională.
La venirea sa la conducere, statul era încă un principat aflat sub influența Imperiului Otoman. Carol I a înțeles că, pentru a deveni un stat respectat, România avea nevoie de stabilitate, legi clare, o armată puternică și instituții moderne. De aceea, chiar din primii ani de domnie, a susținut adoptarea Constituției din 1866, una dintre cele mai moderne din Europa acelei vremi (acum statul primește oficial numele România).
Momentul decisiv al domniei sale a fost Războiul de Independență din 1877–1878. Carol I a condus armata română în luptele împotriva Imperiului Otoman, iar victoria obținută a adus României independența deplină. În 1881, România a fost proclamată regat, iar Carol I a devenit oficial rege.
Domnia sa, care a durat aproape 48 de ani, a fost una dintre cele mai lungi și mai stabile din istoria României. În acest timp, țara s-a modernizat rapid: s-au construit căi ferate, poduri, școli, spitale și clădiri importante. Un simbol al acestei perioade este Castelul Peleș, reședința regală de la Sinaia, care reflectă gustul regelui pentru ordine, disciplină și progres.
Carol I era cunoscut ca un om sobru, disciplinat și foarte exigent, atât cu sine, cât și cu cei din jur. A fost respectat pentru corectitudine, seriozitate și devotament față de stat. Deviza sa putea fi rezumată prin ideea că legea și datoria sunt mai presus de orice.
Regele Carol I a murit la data de 10 octombrie 1914, chiar la începutul Primului Război Mondial, lăsând în urmă o Românie independentă, respectată în Europa și cu baze solide pentru dezvoltarea viitoare.
Carol I a fost regele care a transformat România dintr-un principat nesigur într-un stat modern și independent, punând temelia României de astăzi.
file de istorie povestite 
Lasă un comentariu