file de istorie povestite

Ce urmează este o poveste de groază din perioada interbelică, o poveste trăită de bărbați, femei și copii ca tine — oameni frumoși, care își trăiau viața simplu, dar cu bucurie și speranță spre un viitor mai bun, mai sigur… Nu știau că aveau să vină vremuri tulburi… O umbră maaare și neagră s-a abătut peste țara lor. Umbra aceasta se numea Mișcarea Legionară.

Nu era o umbră obișnuită, ci una care vorbea despre credință, invocându-L pe Dumnezeu în absolut toate discursurile… Și te întreb, dragă cititor: cum este oare posibil să vorbești despre Dumnezeu, dar în realitate să semeni frică? Cum se poate să promiți ordine, dar să aduci violență, să instigi la violență? Cum?

În fruntea ei stătea un om pe nume Corneliu Zelea Codreanu, pe care cei ce îl urmau îl numeau „Căpitanul”.

El părea omul poporului, trimisul Domnului, noul Mesia. Părea de-al lor, îmbrăcat în port popular. Le spunea oamenilor că țara trebuie curățată de dușmani, iar vorbele lui, deși păreau puternice, ascundeau multă ură. Din aceste vorbe s-a născut o ceată numită Garda de Fier, îmbrăcată în uniforme și legată prin jurăminte, ca într-o sectă întunecată.

Dar umbrele nu știu să trăiască în liniște. Când statul a spus că această organizație este periculoasă pentru democrație și că Garda de Fier nu mai are voie să existe, umbrele au lovit. Într-o zi rece de iarnă, primul-ministru Ion Gheorghe Duca a fost ucis într-o gară. De atunci, frica a început să umble liberă prin țară.

Anii au trecut, iar umbra a devenit tot mai grea. Codreanu a fost prins și întemnițat, dar într-o noapte fără stele, el și alți oameni au fost uciși pe drum. Semănase atâta groază, încât și regii se temeau de ura lui. Ura lui ajunsese la mulți oameni buni, dar slabi de îngeri — oameni care, cu mințile întunecate, puteau face ravagii în jurul lor. De aceea, adevărul a fost acoperit cu o poveste despre o „evadare”. Umbra nu dispăruse. Doar își schimbase stăpânul.

La conducere a venit Horia Sima, iar sub el umbrele au devenit și mai violente. Oameni importanți au fost uciși unul câte unul: prim-miniștri, profesori, savanți, oameni care gândeau diferit. Printre ei s-a aflat și bătrânul învățat Nicolae Iorga, un om al cărților și al cuvintelor, doborât de întuneric.

Pentru o vreme, umbrele au ajuns chiar la putere, alături de generalul Ion Antonescu, într-un stat numit „național-legionar”. Dar umbrele nu știu să împartă puterea. Într-o iarnă furioasă, ele s-au ridicat împotriva armatei și a statului. Au pierdut lupta, dar, înainte de a fi alungate, au făcut ceva îngrozitor: au atacat oameni nevinovați, doar pentru că erau diferiți.

Cel mai întunecat capitol a venit în vara anului 1941, la Iași, unde mii de evrei au fost uciși. A fost un timp în care umanitatea a tăcut, iar răul a vorbit prea tare.

Aceasta nu este o poveste ca să sperie copiii înainte de culcare, ci una care trebuie spusă ca să fie înțeleasă. Pentru că din poveștile sinistre învățăm cel mai important lucru: ura transformă oamenii în umbre, iar umbrele distrug tot ce ating.

Și doar amintindu-ne aceste povești putem avea grijă ca ele să nu se mai repete niciodată.