După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, România a intrat în sfera de influență a Uniunea Sovietică, iar în anul 1948 comuniștii au preluat controlul total asupra statului. Acest moment a marcat începutul unei transformări radicale a societății românești, orientată după modelul stalinist, caracterizată prin teroare politică, represiune și control strict asupra tuturor domeniilor de activitate, inclusiv asupra educației.
Reforma învățământului din 3 august 1948, adoptată prin Decretul nr. 175 și legitimată de Constituția Republicii Populare Română, a reprezentat prima și cea mai importantă reformă educațională din perioada comunistă. Scopul său principal a fost reorganizarea completă a sistemului de învățământ după model sovietic și transformarea școlii într-un instrument de educare ideologică și de formare a „omului socialist”.
Legea a desființat toate școlile private, confesionale și străine, stabilind că învățământul este organizat exclusiv de stat. Totodată, au fost întrerupte legăturile intelectuale cu Occidentul, au fost interzise mii de lucrări și eliminați din viața culturală numeroși intelectuali români considerați incompatibili cu noul regim. Cadrele didactice au fost supuse unor epurări masive, mulți profesori fiind pensionați forțat sau îndepărtați din sistem pe criterii politice și sociale.
Sistemul de învățământ a fost structurat pe mai multe niveluri: învățământ preșcolar, elementar (școala de 7 ani), mediu, profesional și superior. Învățământul elementar a devenit gratuit și obligatoriu, ceea ce a dus la creșterea semnificativă a numărului de copii școlarizați, acesta fiind unul dintre puținele aspecte pozitive ale reformei. În același timp, accesul la învățământul mediu și superior era condiționat de „originea socială sănătoasă”, favorizând copiii muncitorilor și țăranilor și discriminând alte categorii sociale.
Învățământul mediu a fost reorganizat, durata studiilor fiind redusă după model sovietic, iar accentul a fost pus pe școlile tehnice și profesionale, menite să pregătească forța de muncă necesară industrializării. Învățământul superior a fost împărțit în universități, politehnici și institute, autonomia universitară fiind suprimată, iar numărul studenților stabilit strict de stat, în funcție de nevoile economice și politice.
Programa școlară și manualele au fost rescrise în spirit marxist-leninist. Religia a fost eliminată din școli, limba rusă a devenit obligatorie, iar disciplinele umaniste au fost puternic ideologizate. Educația avea rolul de a forma tinerii în spiritul comunismului, al patriotismului socialist și al internaționalismului proletar.
Legea din 1948 a introdus și forme speciale de învățământ pentru adulți, precum cursurile de alfabetizare, școlile serale și școlile speciale pentru „oamenii muncii”, care permiteau accesul rapid la studii medii și superioare, chiar și fără o pregătire solidă anterioară. Aceste măsuri au dus la crearea unui sistem bazat pe antiselecție și pe promovarea criteriilor politice în detrimentul competenței.
Legea învățământului din 1948 a avut un rol esențial în consolidarea regimului comunist, transformând școala într-un mijloc de control ideologic și social. Deși a contribuit la extinderea alfabetizării și la creșterea accesului la educația de bază, reforma a avut consecințe negative majore: politizarea excesivă a învățământului, îndoctrinarea elevilor și subordonarea educației intereselor PCR.
file de istorie povestite 
Lasă un comentariu